vineri, 30 octombrie 2009

De ale Noastre - De la Parastas (Part VI)

Ai văzut mă că pe unii prichindei când îi întrebi ce clasă sunt îţi răspund: A treia BE, a II-a C sau că clasa a întâia A (d-ăia picaţi de la grădiniţă care nu ştiu nici ei ce înseamnă asta) fiind încântaţi mai mult de litera de la sfârşit decât de faptul că au rezistat în învăţământ cel puţin o lună un semestru sau 3 ani afurisiţi. Şi care-i scopu' pân' la urmă că doar nu se duce la şcoală să-l viziteze baba care l-a întrebat dar nah...prichindeii.
Că mă îmbrâncea un piticot în autobuz acu vreo juma' de oră când mă întorceam spre cocioaba în care locuiesc care nu e tocmai cocioabă la propriu dar aşa îmi place mie să-i zic. Şi-am zis să mai postez şi yo ceva cât mai pe scurt c-am mai scris un articol infernal de lung în care n-am povestit mare lucru şi când am văzut câta cearşafu' am zis tu-ţi curu' mătii doar nu trânteşti ditamai articolu' de nimicuri adică m-am înjurat pe mine poc floc înţelegi tu nu că nu m-aş respecta că m-am mai civilizat un pic de când n-am mai postat, mi-am luat şi abonament pe RATB să nu-mi zică donşoara că-s huligan şi mă cert cu controlorii în loc să-mi iau bilet c-am văzut alaltăieri în 13 septembrie o armată de cel puţin 20 de zici că erau galeria Steaua. Şi-acu să-ţi povestesc ultima ispravă de la Câmpina c-am fost la parastasu' lu' Bunicu acu' vreo lună şi ceva şi vreau să zic că nici n-am ajuns bine c-am fost întâmpinaţi de ai noştri în frunte cu Nicu Iancu care a apărut de nicăieri şi-am dat noroc cu el apoi am îndreptat privirea spre altă direcţie dar Nicu nu-mi mai dădea drumu la mână şi nici n-am reuşit să mi-o recuperez până nu m-a pupat.
Grrrr apoi am intrat în casă...plin de babe că nah aşa e la parastas. Şi după aia s-a apuct să-mi povestească Carmen despre mama...sfinte!!! Cică vine mama din baie şi răcni o interjecţie!!!. Carmen îngrozită: "Ce s-a întâmplat??" Mama iar răcni: "CE NENOROCIRE!!!" de nu înţelegea Carmen despre ce e vorba, credea că a văzut cine ştie ce în baie. Şi apare la un moment dat cu 2 telefoane în mână din care curgea apă şi o sută de mii exclamând: UITE CE-A FĂCUT!!! (adică tata). Carmen: "Dă-i în mă-sa de banii că ăia se usucă!"(de parcă banii contau). Şi a luat Carmen telefoanele le-a scos bateriile şi cartelele (că mai mult nu ştia, adică nici yo nu ştiam că nu se desfac aşa uşor trebe nişte şurubelniţe micuţe dar oricum nu te interesează pe tine ce trebuie că n-ai tu treabă să-ţi desfaci telefonu' tu doar să fie roşu, roz sau mov să aibă butoanele roşii sau albastre şi să meargă că altceva nu mai ştii) şi le-a pus pe aragaz să se usuce cică (Doamneee ce gândire!). Şi se duce taicămiu cu ele la reparat cică unu posibil să se mai facă altu' nu. Mi-a povestit şi mama după aia din postura ei cică a mâncat taicămiu un copan cu o seară înainte de parastas şi cum a făcut c-a dat nu ştiu ce pe el...l-a văzut mama: "Aoloo ce-ai făcut?" el că nimic...cum nimic că cică dăduse nu ştiu ce pe el...Şi cu ăştia te duci mâine la biserică? El că da! Şi i-a zis să bage nădragii la înmuiat, să scoată ce are prin buzunare el că da da mai trece un pic intră mama în baie vede nişte gâlme le apasă ca să se înmoaie bine şi au trecut apoi câteva ore până s-a făcut seară şi s-a dus să spele nădragii să scape de treburi. Îi ridică...cam grei or fi nişte monede...când a băgat mâna în buzunar telefoanele lipite unul de altul, le-a pus pe aragaz să se evapore apa.
Cică a fost ziua lu' nenea Nicu (adică Nicu Iancu), nu ştia ce să-i cumpere aşa că a întrebat-o pe Cristina (verişoara ei care e nepoata lu' Nicu) că anu' trecut i-a luat o pijama (la ocazii mama cumpără pijamale când vine vorba de vreun boşorog că altceva nu ştie) şi se gândea să-i ia o cămaşă. Cristina că să nu-i ia nicio cămaşă c-a primit de la cineva o traistă de cămăşi şi nu ştie ce-a făcut cu ea că nu le mai are. Atunci mama că să-i ia nişte fructe şi Cristina ahh cel mai bine, ia-i un pepene că lui îi place şi un suc de fructe...că Fanta îi place.
Cumpără mama o sticlă de Fanta, un pepene şi se duc la el acasă (stă în aceeaşi curte cu noi) unde surpriză...nu e acasă. S-au mai învârtit ei (mama şi tata) şi pe seară cam peste o oră l-au văzut că vine cu un pepene la subraţ "ăăău ia uite şi el şi-a luat pepene..." zise mama acu' nah s-au dus, Nicu îi aştepta. Şi le-a servit o punguţa cu nişte pateuri de-alea rulouri cu brânză dulce de era să-şi rupă mama dinţii(cine ştie de când le avea...de pe vremea comunismului...) şi mai scoate o sticluţă micuţă (de ţuică) şi mai era sticla lor de Fanta şi nişte păhăruţe micuţe cu picioruş şi îi întreabă de unde serviţi de aici sau de aici adică din sticluţa de Fanta sau din sticluţa de ţuică. Mama: "Pey daţi-ne o ţuiculiţă!" şi se uită Nicu: "Haaa pey să ştii că nu prea mai am...că mai am un pic şi-o păstrez pentru parastasu' lu' Lenuţa (sorsa) şi mama arată cu gegetu' spre sticla de ţuică: "Dar acolo?" şi Nicu:"Nuuu acolo e suc!" acu' n-a vrut să-l jignească...vii cu pahar de ţuică şi mă serverşti cu suc? A rămas mama şocată cică a făcut gafa vieţii ei că dacă le-a dat păhărele alea mici a zis că-s de ţuică nu de suc. Şi după ce nu i-a servit cu ţuică, şi i-a servit cu nişte pateuri tari şi suc adus tot de ei au plecat. Acasă a mai făcut mama nu ştiu ce şi a găsit la un moment dat pe pragul uşii o căniţă mică plină cu ţuică, cu poleială învelită cu o rafie roşie şi cu un bilet cu dedicaţie. Lu' nenea Nicu i-a părut rău că nu le-a dat ţuică şi probabil a avut remuşcări. Uite ce bilet a lăsat:
Câmpina 28.Aug.2009, pe insula singurătăţii
--- "DORINŢA" noastră trebuie îndeplinită
fără comentarii şi în timp util.
--- Să ştiţi că acest "CADOU" cînd
îl ve-ţi sorbi, v-a zace bine jos.
--- Să fiţi fericiţi, căci tinereţea
voastră este scrisă în legile
pământene.
Nicu Iancu
Şi a cam plouat în ziua aia şi Nicu s-a mai fâţâit până-n oraş şi înapoi cu o umbrelă pe care o ţinea în aşa fel încât pasul următor era perfect protejat de stropi în timp ce spatele lui era plouat tot.
Uită-te şi tu! Cum să ţii domne umbrela aşa?
Şi ne-a mai povestit Carmen de nu ştiu cine de la Doroteia care s-a dus la birt s-a îmbătat şi a alunecat de a căzut nu ştiu cum în cap de beat şi a murit a prost. Cică erau toţi îngroziţi şi o chemau şi pe Carmen la înmormântare că ea a fost astă iarnă şi s-a destrăbălat p-acolo cică au fost de Crăciun să trezească lumea şi să bea ţuiCĂ CĂ nu ştiu ce tradiţie e pe la ei. Dar oricum cică omul ăla nu făcea absolut în afară de să bea şi să nu prea ştiu în fine. Nici nu ştiu cum arăta doar că-l chema Silvestru. Îţi dai seama ce mişto sunau bârfele în sat: "A murit beţivu' ăla de Silvestru! S-a dus la birt a băut s-a îmbătat şi-a căzut în cap!". Dumnezeu să-l ierte!
Şi-am mai fost pe la Câmpina acu' câteva săptămâni şi când să intrăm în curte era o Dacie parcată fix în poartă, când putea isteţu' să parcheze mai în faţă dar nah...am stat vreo 5 minute şi într-un final apar câţiva inşi (dintre care unul ţinea un veceu la subraţ) cu scuzele de rigoare şi s-apucase un moş să-l dirijeze pe şofer ăla făcea invers moşu dădea din fălci dar pân' la urmă a reuşit s-o clintească un pic mai în faţă.
Ahh şi să vezi ce-am mai păţit acu' 2 săptămâna aproape de 6 dimineaţa veneam de la Ferry Corsten - Twice in a Blue Moon care a fost BESTIAL!!! Şi ce să vezi mort de somn după o noapte de destrăbălare abia aşteptam să ajung în pătucu' meu duios şi exact când eram la câteva minute de pat, la 1 minut de bloc mă trezesc c-am călcat iar în rahat că nu mai călcasem din 2008 şi eram şi cu adidaşii de alergat care au nivelări d-alea în talpa nu ca la pantofi unde dădeai repejor cu un şerveţel şi gata. Şi uite aşa stăteam yo dis de dimineaţă în uşa blocului să şterg talpa adidasului cu un şerveţel şi cu scuipat că numai ştiam cu ce să mai dau la naiba să-i ia de câini c-am văzut 2 făcând această activitate de-a lungulul acestei săptămâni de iar mi-am amintit şi mi s-a făcut greaţă. Şi când îmi amintesc că astă iarnă i-am primit în bloc că tremurau de frig. Nu meritau că-s kkcioşi lătrăcioşi şi bulangii. Că nu ştiu când am urcat cu liftul pân' la etaju' 7 şi era să fac infarct...că m-am pomenit cu un câine pe palier plimbându-se ca pe bulevard. Firaţai racului să fiţi! Am zis bine? Hai Ciao că m-am plictisit!

Niciun comentariu: