Mey m-am cam plictisit să tot postez articole cu cuvinte cheie la titlu. Parcă mai bine
le introduc pe toate într-o categorie să ştie şi donşoara Chiorensita despre ce e vorba. Aşa-i că-s jenial? Normal că aşa-i pentru că nici măcar nu există negaţie directă la afirmaţia asta. Doar n-o să-mi zici "n-aşa-i" că nu-s naşa ta.
În fine... ca să vezi cât sunt de inteligenţi ai mei aşa în general, s-o vezi pe sormea. Avea o cămaşă pe bicicletă, a dat-o la murdare şi a plecat la Domneşti. Între timp mama a spălat-o, a pus-o la uscat şi i-a adus-o la botu' calului tot pe bicicletă ca să fie la vedere. Vine Laura de la Domneşti: "Buey ce m-am tâmpit, iar n-am dat asta la spălat!" şi o ia frumuşel şi o dă la murdare. Când o vede mama: "Iar spăl asta??". Le învăţase pe de rost.
Şi a mai trecut ceva, mi-a povestit faza cu poşieta, am scris, am postat, m-am mai învârtit p-aici m-am plâns că mi-e foame, cĂ cÂnd e mama acasă nu pot să fac NIMIC că zice că-i stau în drum. Şi dacă nu fac nimic după aia se trezeşte că n-o ajută nimeni. Pey cum femeie dacă-mi dai cu fleet, nu e normal să stau deoparte? Poate că nu pentru tine dar sincer să fiu, nu mi-ar conveni să execut vreun act vitejesc din dorinţa de a o ajuta la nu ştiu ce treburi gospodăreşti şi să mă trezesc apoi cu vreun ceaun în cap sau un polonic în gură. Prefer să mă fac că ninge şi mai mişc şi yo câte ceva din când în când cât s
unt singur acasă, aşa ca antrenament pentru când o să ajung la casa mea mult visată. A mai trecut puţin timp şi m-am aşezat la masă, unde îmi pusese ea un castron imens cu ciorbiţă, dimensiune pe care am constatat-o după vreo 20 de minute. Am observat diametrul castronului nu şi adâncimea lui că mă gândeam la ale mele şi chiar nu eram atent. Cu toate că stătea sub năsuku' meu, castronul nu se bucura prea multă atenţie din partea mea decât când mă trezeam cu un rahat de zgârci în gură. Şi trec vreo 15 minute în care mâncam de zor şi parcă nu se mai golea castronu' ăla afurisit şi o întreb pe mama: "Cât a, trecut juma' de oră?" că dacă tot visam cai verzi pierdusem noţiunea timpului. Ea: "Ehh juma de oră...10 minute." şi yo ahh da că nu s-a prea răcit ciorba. Şi-am continuat să tot pap până mi-am dat seama că de când m-am aşezat la masă am avut de-a face cu o imensitate de castron. Şi mă iau de mama "Da' cât mi-ai pus domne de nu se mai termină?? Că muncesc ca prostu' de juma' de oră..." şi ea că "Pey cine te-a pus să mănânci tot?". Ea cică a pus mai mult aşa să se răceascĂ cA să mănânce şi ea după. Când am auzit...deci m-am prostit de tot. Am mâncat 20 de minute mai bine de 1 litru de ciorbă, având impresia că au trecut 30 şi nu mi-am dat seama că am de-a face cu un cazan de ciorbă. Cu ciorba aia hrăneam un regiment de evrei. N-am nimic cu ăştia doar mi-a venit în minte. Şi uite aşa...am mâncat ca un porcuşor fără să-mi dau seama şi mama asta nu mi-a zis nimic. Hai că-i coolmea coolmilor! Auzi la ea: "Pey pusesem să mănânc şi yo!", adică "pusesem" la trecut că acu' mâncase Sportivu TOT. După aia haide că ţi-am pus cartofi, am luat câteva furculiţe şi n-am mai putut.
Şi yo care credeam c-o să pap şi căpşuni...
le introduc pe toate într-o categorie să ştie şi donşoara Chiorensita despre ce e vorba. Aşa-i că-s jenial? Normal că aşa-i pentru că nici măcar nu există negaţie directă la afirmaţia asta. Doar n-o să-mi zici "n-aşa-i" că nu-s naşa ta.
În fine... ca să vezi cât sunt de inteligenţi ai mei aşa în general, s-o vezi pe sormea. Avea o cămaşă pe bicicletă, a dat-o la murdare şi a plecat la Domneşti. Între timp mama a spălat-o, a pus-o la uscat şi i-a adus-o la botu' calului tot pe bicicletă ca să fie la vedere. Vine Laura de la Domneşti: "Buey ce m-am tâmpit, iar n-am dat asta la spălat!" şi o ia frumuşel şi o dă la murdare. Când o vede mama: "Iar spăl asta??". Le învăţase pe de rost.
Şi a mai trecut ceva, mi-a povestit faza cu poşieta, am scris, am postat, m-am mai învârtit p-aici m-am plâns că mi-e foame, cĂ cÂnd e mama acasă nu pot să fac NIMIC că zice că-i stau în drum. Şi dacă nu fac nimic după aia se trezeşte că n-o ajută nimeni. Pey cum femeie dacă-mi dai cu fleet, nu e normal să stau deoparte? Poate că nu pentru tine dar sincer să fiu, nu mi-ar conveni să execut vreun act vitejesc din dorinţa de a o ajuta la nu ştiu ce treburi gospodăreşti şi să mă trezesc apoi cu vreun ceaun în cap sau un polonic în gură. Prefer să mă fac că ninge şi mai mişc şi yo câte ceva din când în când cât s
unt singur acasă, aşa ca antrenament pentru când o să ajung la casa mea mult visată. A mai trecut puţin timp şi m-am aşezat la masă, unde îmi pusese ea un castron imens cu ciorbiţă, dimensiune pe care am constatat-o după vreo 20 de minute. Am observat diametrul castronului nu şi adâncimea lui că mă gândeam la ale mele şi chiar nu eram atent. Cu toate că stătea sub năsuku' meu, castronul nu se bucura prea multă atenţie din partea mea decât când mă trezeam cu un rahat de zgârci în gură. Şi trec vreo 15 minute în care mâncam de zor şi parcă nu se mai golea castronu' ăla afurisit şi o întreb pe mama: "Cât a, trecut juma' de oră?" că dacă tot visam cai verzi pierdusem noţiunea timpului. Ea: "Ehh juma de oră...10 minute." şi yo ahh da că nu s-a prea răcit ciorba. Şi-am continuat să tot pap până mi-am dat seama că de când m-am aşezat la masă am avut de-a face cu o imensitate de castron. Şi mă iau de mama "Da' cât mi-ai pus domne de nu se mai termină?? Că muncesc ca prostu' de juma' de oră..." şi ea că "Pey cine te-a pus să mănânci tot?". Ea cică a pus mai mult aşa să se răceascĂ cA să mănânce şi ea după. Când am auzit...deci m-am prostit de tot. Am mâncat 20 de minute mai bine de 1 litru de ciorbă, având impresia că au trecut 30 şi nu mi-am dat seama că am de-a face cu un cazan de ciorbă. Cu ciorba aia hrăneam un regiment de evrei. N-am nimic cu ăştia doar mi-a venit în minte. Şi uite aşa...am mâncat ca un porcuşor fără să-mi dau seama şi mama asta nu mi-a zis nimic. Hai că-i coolmea coolmilor! Auzi la ea: "Pey pusesem să mănânc şi yo!", adică "pusesem" la trecut că acu' mâncase Sportivu TOT. După aia haide că ţi-am pus cartofi, am luat câteva furculiţe şi n-am mai putut. 
