sâmbătă, 14 februarie 2009

Noaptea în care m-am lovit în Cur

După atâtea articole seci încep să-mi trag palme când ştiu că-mi vin idei mi se par bune pe moment şi la final iese un articol de tot kktul ca precedentul, care chiar n-are ce căuta pe blog. Oricum ceea ce mi se întâmplă de multe ori e de grohăitul porcilor (râsul curcilor) şi în mod cert numa' mie mi se poate întâmpla. Cum să te loveşti mă la cur în halul acesta? Pey hai să-ţi zic ce-am păţit acum 1 an cred. Eram într-o noapte pe la 3 dimineaţă când veni vremea să dorm. Până acolo trebuia să-mi fac patul să mă spăl pe colţi etc. Şi m-am apucat să-mi fac patul, dau să întind cearşaful odată de două ori şi-l întind odată mai violent de ating becul din tavan că yo nu mai am lustră de ceva vreme. În fine au sărit scântei, era cât p-aci să mă sperii şi-am continuat să fac patul. Am ajuns într-un final la baie unde am fost surprins să constat că apăsând întrerupătorul, lumina nu se aprindea. Am exclamat apoi: "Care-i idiotu' care arde becuri şi nu le schimbă!" şi m-am îndreptat spre întrerupătorul de pe hol ca să văd totuşi ceva. Surprise!! Nici aici nu mergea lumina. Siguranţele săriseră din cauza lu' Yo care izbuti-se să ajungă cu cearşaful în bec. Şi-am fost nevoit să mă duc cu Siemensu' la baie ca să am acolo niţică lumină. Siemensu' are 2 leduri destul de chioare pe întuneric care stau aprinse 1 minut şi apoi se sting. Deci îţi dai seama cum am stat pe veşeu cu mâna pe telefon ca să nu se închidă ledurile că nu se ajunge prea repede la meniul lumina şi nici măcar n-are joystick. În fine poţi să-ţi imaginezi cum m-am şters la cur că trebuie să vezi hârtia igieniCĂ CA să ştii dacă te mai ştergi sau nu. Şi mă uitam cu telefonu' pe hârtia igienică ca să ştiu dacă....şi m-am enervat că dă-o-n mă-sa de treabă şi m-am şters odată mai violent d-am făcut o bubă în cur sau mama măsii ce-o fi fost că după asta câteva zile bune abia mai puteam să mă şterg la cur. Mă torturam singur efectiv ca masochiştii ăia. Zi tu că nu-s prost. Normal că n-o să zici asta pentru că tu trebuie să mă complimentezi ca să nu te byte. Right? Cum să te loveşti mă la cur?

Niciun comentariu: